Anda Adam și soțul ei, Joseph, au fost nași de cununie la nunta unor prieteni de ai lor. Evenimentul a avut loc cu o săptămână înainte ca ei să se cunune religios, pe data de 29 iunie 2024, sâmbăta următoare.
Sâmbătă, pe data de 22 iunie 2024, Anda Adam și Joseph, care s-au căsătorit civil în decembrie 2022, au fost nași de cununie la nunta unor prieteni. Îmbrăcată într-o rochie roz, cu părul coafat lejer și machiaj în nuanțe de roz, cântăreața a atras toate privirile la eveniment.
Nici nașul nu a stat în umbră, Joseph Adam a purtat un costum alb, însoțit de o cămașă albă și o cravată neagră. Cei doi au fost prezenți alături de buni prieteni care s-au căsătorit.
„Așteptăm cu nerăbdare să vină mirii! Suntem nașii lor și ne bucurăm că ne-au ales pe noi să fim din punct de vedere spiritual un model”, a fost mesajul transmis cântăreața Anda Adam de la nuntă.
Anda Adam și Joseph urmează să se cunune religios săptămâna viitoare
Evenimentul s-a remarcat prin extravaganta sa: mireasa a sosit cu elicopterul la nuntă, în timp ce mirele a venit într-o mașină roșie de marcă Lamborghini. Cununia civilă a avut loc sâmbăta aceasta, cu doar o săptămână înainte ca Anda Adam și Joseph să aibă cununia religioasă. În ziua cea mare, artista și soțul ei vor avea alături aproximativ 500 de invitați.
Anda Adam și Yosif Mohaci sunt în plină pregătire pentru nunta lor iminentă. Toate detaliile sunt în etapa finală, iar artista a dezvăluit recent că au schimbat nașii cu puțin timp înainte de ceremonie. Inițial, cei desemnați să fie nași erau Tzancă Uraganu și partenera sa de viață.
Din nefericire, din cauza unei tragedii în familie în care nepotul Alinei a decedat, aceștia nu mai pot fi nașii la eveniment. Cu toate acestea, cântărețul de manele și partenera sa vor fi prezenți la nunta Andei Adam și a lui Yosif Mohaci, iar el va deschide petrecerea. Anda Adam și Yosif Mohaci au o relație specială cu Tzancă Uraganu și Alina Marymar și sunt bucuroși că aceștia vor fi alături de ei în această zi importantă.
Cântăreața este extrem de fericită și abia așteaptă să își întâmpine cei dragi la cel mai important eveniment din viața ei.
„Primul care va deschide seara va fi Tzancă Uraganu, care, de fapt, trebuia să ne fie și naș. Dar, având în vedere că sunt în doliu din cauza decesului nepotului lor, nu ne mai pot onora, din păcate, cu acest lucru. Ne-am dorit foarte tare ca măcar să fie alături de noi printr-un concert. Tzancă va fi cel care va deschide nunta, începând cu ora 10, după care vor urma mulți ani artiști, Oana Radu, Mr. Juve, mai spre dimineață Florin Salam”, a dezvăluit Anda Adam, la Star Matinal.
Și-a început cariera în presă în anul 2021, la Kanal D. A lucrat ca redactor aproape 3 ani pentru site-ul stirilekanald.ro. În prezent este redactor al publicației CANCAN.RO, site ce face parte din Grupul de Presă GÂNDUL.
Alexandra a absolvit citeste mai mult